dor de Florian Cloud de Bounevialle O’Malley Armstrong

Poate va asteptati sa-mi revin la fluenta scrisului, dar va marturisesc ca sunt intr-o perioada in care ezit sa-ndraznesc a scrie tot ce gandesc, as uimi cu ineptii, as dezamagi optimistii. Mai mult de atat, ma lupt cu o dorinta de izolare si cu niste analize interioare „de-ti sta mintea-n loc” si ai zice ca sunt venita de pe alta planeta. Unii, chiar imi zic asta, dar ii linistesc cu o vorba buna, un zambet larg, glume haioase si le demonstrez ca sunt cea mai intreaga femeie din lume. Am puteri inimaginabile. Mai ales, puteri de intelegere. Pentru ca asa trebuie. Indiferent ce se afla in interior, important e ce arata exteriorul.

Totusi, aici este locul unde, din cand in cand, revin ca sa nu simt ca dispar de tot. Si revin cu doruri pline de sunete armonioase. Sa asculti muzica nu e plictisitor. E adevarat: blogul devine plictisitor fara post-uri interesante, dar scopul existentei lui in virtual este tot atat de indiferent ca si viata unei frunze desprinse dintr-un oarecare copacel. Astept zile cand importanta cuvintelor scrise de mine vor avea acea importanta la care rezonez: sens. Pana atunci, alerg, gatesc, citesc. Pana atunci, ascult muzica. Mi-e dor si mie de DIDO … de WHITE FLAG,  HERE WITH ME, THANK YOU, etc.

Si va doresc sa va fie bine.