Papa Francisc si noi …

  Nu am dormit deloc toata noaptea. Este 6 dimineata si m-am „trezit” cu gandul ca trebuie sa-mi scriu articolul acesta la care ma gandesc de ceva vreme. De fapt, de cand a venit in Romania Suveranul Pontif Papa Francisc.

Nu stiu de ce am ezitat sau, de fapt, de ce am amanat sa scriu, dar acum cuvintele vin de la sine, este atat de evident, asa cum atat de normal a rasarit soarele si cum cele cateva raze imi gadila nasul si imi incalzeste trupul obosit.

Am, inca, senzatia ca sunt cocotata sus pe un gard si privesc la mine, cea care nu stie daca traieste sau nu.

Inca ma lupt sa revin total la starea de normalitate, adica fara aceste ameteli continue, dar se pare ca, intr-adevar, este un proces de lunga durata.

Am, inca, senzatia ca sunt prinsa intre doua ziduri inalte. Pe unul scrie „Realitate”, pe celalalt „Virtual”.

Real este faptul ca am avut acel moment din povestea vietii mele, cand fara aproape nicio putere, am ajuns la usa bisericii ce se afla la cateva sute de metri de casa mea (care, apropo, nici macar nu este a mea). Mi-am lipit fruntea de usa inchisa a bisericii (cred ca era sambata dupa-amiaza, da!), am poposit cu amandoua palmele pe usa imensa, am plans si m-am rugat la Dumnezeu cum nu cred ca am facut-o vreodata.

Aveam tensiunea foarte mica (cand am ajuns acasa 81/62), nu puteam respira si inca ma durea zona cervicala, cea de vina pentru toata perioada asta …

Va spun ca din nou am tras concluzii despre doctori. Bine, unii doctori, desi cred ca majoritatea asta fac. Prescriu medicamente, desi chiar nu inteleg ca medicamentele, uneori, nu se prescriu pentru ca sunt ca briosele asezate frumos pe o tava dupa ce sunt scoase din cuptor.

Papa Francisc a venit si pentru mine. Stiu asta acum, din tot sufletul meu pacatos, stiu!

Prezenta lui aici in Romania, in aceeasi perioada cu marea mea suferinta trupeasca, ca apoi sa devina si marea mea suferinta sufleteasca, nu este intamplatoare.

Au aparut adevaruri, pe care le intuiam de mult timp, dar refuzam sa cred ca ar putea sa existe. Acum, stiu doar ca l-am ascultat pe Papa Francisc si am inteles cu adevarat cine sunt eu si cum sunt EU.

Stiu ca mai este putin (poate chiar de ziua mea pe 14 iunie) si zidul „Realitate’ imi va releva si imi va deschide doar calea spre refacere. Stiu ca voi reveni la viata, indiferent de …

Eu cred in ciclicitate! Am mai scris despre asta (aici). Eu cred in cuvintele Papei Francisc! Eu cred ca mai exista oameni buni si frumosi la suflet! Mai cred ca exista familii frumoase si adevarate, care isi poarta de grija si se iubesc cu adevarat!

Ieri, i-am scris o scrisoare (cu pixul asta albastru) lui Dumnezeu si i-am multumit si i-am cerut sa ma ajute. Stiu ca o va face. A facut-o intotdeauna, doar ca am uitat gandindu-ma prea mult la propriul meu liber arbitru.

Dragii mei, nu criticati, nu condamnati si nu va plangeti! Parca asa scria Dale Carnegie, in cartea sa „Secretele succesului” , nu-i asa?

Aaaa, si inca ceva! Am uitat sa va spun ceva important: mananc, ma rog si iubesc! Asta mi se trage de la faptul ca recitesc, cu pofta: ‘Mananca, roaga-te, iubeste’. O recomandare si pentru voi, daca aveti nevoie de o scriiere calda, complexa si plina de umor.

Despre indiferent

I am "indiferent", but not indifferent ...
Acest articol a fost publicat în Emotii, Fotografiile mele, Insemnari. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Papa Francisc si noi …

  1. ane zice:

    Am citit și eu cartea. Mi a plăcut mult!

  2. Să fii bine! Sănătate multă şi tot ce e mai bun! Îţi spun de acum La mulţi ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s